MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

ianuarie 02, 2020

Energia Reînvierii




Grupul - Cum corespunde folosirea Flăcării Reînvierii necesităților noastre, pe măsură ce ne îndreptăm spre desăvârșire, căpătând ințelepciune şi înțelegere din experienţele noastre?


Adama - În primul rând, trebuie să înțelegeți că Flacăra Reînvierii nu este singura Flacără ce susține Viaţa. Fiți conștienți că nu puteți folosi energia Lui Dumnezeu, fără consecințe. Când veți începe să modificați energia Lui Dumnezeu, cu Iubire, atunci electronii vor începe să circule într-un mod foarte diferit, creând armonie, deoarece aceasta este natura lor. Natura lor este Divină, ca şi a voastră.

Grupul - De multe vieți, purtăm tiparele abandonului, trădării şi respingerii. Cum putem folosi Flacăra Reînvierii pentru a începe să lucrăm asupra unor astfel de aspecte, adânc înrădăcinate, ale Sinelui?

Adama 
- Mai întâi, va trebui să lucrați cu emoțiile şi să deveniți foarte conștienți de tiparele de gândire. Puteți invoca Flacăra Reînvierii pentru a vă ajuta să restabiliți armonia în viată şi să vindecați toate problemele.

Când veți începe să modificați energia, sau electronii, cu Flăcările Lui Dumnezeu, electronii vor începe să se rotească într-o direcție diferită - respectiv, în sensul acelor de ceasornic şi nu invers. Puteți folosi Flacăra Reînvierii pentru purificarea şi ridicarea vibrației în toate corpurile voastre - emoțional, fizic şi mental - deasupra vibrațiilor denaturate de boală şi lipsuri.

Această lucrare interioară trebuie adoptată ca un mod de viaţă, ca un proces în desfășurare - "evoluție în acțiune" - nu doar ca pe ceva ce faci o dată la nu știu cât timp. Este cea mai importantă muncă şi cel mai important scop pe care vi le-ați putea stabili în viaţă. Este cheia către libertatea spirituală pe care o doriți atât de mult. Puteți lucra cu Flacăra Reînvierii toată viaţa şi ea vă va ușura întotdeauna drumul şi vă va aduce mai multe minuni în viaţă.

Câți oameni folosesc vechea frază, cum a fost ea oferită de Maestrul Iisus, acum 2.000 de ani:

       "Eu sunt Reinvierea şi Viaţa"?
Aceasta este o mantră primită de la învățătorul lui, Marele Conducător Divin, pe când călătorea prin India, în vremea anterioară perioadei când s-a pus în serviciul public. Trebuie să înțelegeți că, pe parcursul vieții, el a folosit în mod activ Flacăra Reînvierii, în așa măsură şi cu atâta forță, încât după moartea lui acumulase suficientă energie în corpul cauzal pentru a-şi putea ridica trupul din moarte.


De asemenea, el a extras din rezervorul de energie pe care El însuși a acumulat-o, ceea ce a avut nevoie ca să săvârșească multe dintre miracolele pe care le cunoașteți şi cele pe care nu le cunoașteți. Una dintre sarcinile Lui, printre multe altele, a fost aceea de a întrupa şi de a deveni, în totalitate, Flacăra Reînvierii, pentru a realiza tot ce dorea. Şi şi-a îndeplinit sarcina, cu Graţie şi desăvârșire.

Grupul - Uau, Adama!


Adama - Este un lucru pe care-l puteți face şi voi cu ușurință şi fără eforturi financiare. Darurile acestei Flăcări sunt impersonale; nu sunt limitate la o singură ființă, care a trait acum 2.000 de ani, ci aparțin tuturor copiilor Creatorului, oricând şi oriunde.

Unii o folosesc pentru situația lor financiară:
"Eu sunt reînvierea şi viaţa situației mele financiare".

Când veți începe să o folosiți, veți deveni conștienți de multe lucruri pentru creșterea voastră spirituală. Înainte de a primi ceea ce vă doriți, s-ar putea să fie nevoie să faceți o mulțime de corecții de conștiință. Pe măsură ce vă veți concentra pe  obiectul dorințelor voastre, vi se va arăta ce trebuie aliniat şi, pe măsură ce vor apărea schimburi de conștiință, viaţa voastră se va schimba în bine.

"Sinele vostru Divin" vă va aduce în plan conștient toate credințele şi atitudinile greșite, care stau în calea manifestărilor voastre. Vi se vor arăta toate acestea, pentru ca voi să vă gândiți la ele şi să căpătați o mai mare ințelepciune, însă dezvoltarea discernământului folosit pentru a le recunoaște şi a face schimbările necesare de conștiință, depinde de fiecare dintre voi. Dacă deveniți conștienți de folosirea incorectă a finanțelor, în trecut, începeți acum să folosiți Flacăra Violetă a Transformării, Flacăra Iertării din inima Mamei Quan Yin şi energia Reînvierii, pentru a vă ajuta să purificați aceste energii din trecut şi să vă gândiți la ce anume să învățați din asta.


Cele Şapte Flăcări Sacre - Aurelia L.J
Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală reuneşte toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.
În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.

De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupurile Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos şi-al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți din inima Lemuriei, inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim de la "inimă la inimă" cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţilor, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!