MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

noiembrie 01, 2019

Există trei tipuri de oameni




       Dacă vreţi să urcaţi în trenul Înălţării încă din această viaţă, ar fi bine să vă alăturaţi categoriei de oameni care-şi îndeplinesc planurile. Asta înseamnă că este necesar să creaţi activ şi să cautaţi să realizaţi tot ceea ce e nevoie pentru ca fluxul vieţii voastre să fie admis în marile Săli ale Înăltării, acum când vi se oferă această şansă pentru Înălţare, dacă asta este ceea ce doriţi. Altfel, este absolut sigur că nu se va întâmpla în acest ciclu. Nu se va întâmpla prin asociere cu alţii, ci cu eforturi personale constante şi hotărârea de a ajunge acolo.

      De asemenea, va trebui să insistaţi zilnic asupra procesului de purificare si transmutaţie, până când acesta va avea loc în mod real. Indiferent de situaţiile prin care veţi trece uneori, pentru a vă echilibra datoriile către viaţă, dacă flăcările inimii voastre se înalţă suficient de mult, această iubire este pregătită să vă ajute să treceţi, cu usurinţă si Graţie, prin toate necazurile potenţiale.

       Aurelia – Eşti foarte clar şi concis în explicaţii.

     Adama – Sunt, pentru că mulţi dintre voi nu mai au timp. Aţi amânat prea multă vreme şi acum aveţi mai puţin de şapte ani pentru a porni pe drumul care vă aduce la timp, la marea sărbătoare a Înălţării  planetare, planificată pentru anul 2012. Cei mai mulţi dintre voi subestimează importanţa şi nivelul de angajare necesar pentru a face o Înălţare fizică conştientă. 

      Bineînţeles că va mai exista o ocazie şi mai târziu – iar 2012 nu reprezintă sfârşitul, ci începutul unui ciclu de Înălţare pe planetă. Cei care amână acum, s-ar putea să nu îndeplinească cerinţele la timp şi, cu siguranţă, vor regreta foarte mult.

The SEVEN SACRED FLAMES - Aurelia L.J - Discursul de la Adama  cu Maha Chohan Planetar, Paul Venețianul

Traducere  Suzi Mirea


Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală aduce toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.
În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.

De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupurile Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos şi-al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți din inima Lemuriei, inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim de la "inimă la inimă" cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţilor, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!